O mamă ȘI-A ARUNCAT BEBELUȘUL dintr-un taxi, pe podul Grant din Capitală

Publicat: 11/10/2012, 19:29
Actualizat: 28/09/2018, 04:28

O femeie și-a aruncat copilul în vârstă de o lună și jumătate dintr-un taxi cu care se deplasa pe podul Grant din Capitală, micuțul fiind transportat de urgență la spital.

Femeia care și-a aruncat copilul din taxi, a mai încercat de două ori să-și arunce fetița

UPDATE 17.00 Fetița care a fost aruncată joi dintr-un taxi este în afara oricărui pericol, dar rămâne internată la Spitalul „Marie Curie”, cel puțin 24 de ore, pentru a fi supravegheată de medici, în timp ce mama acesteia se află la Spitalul „Alexandru Obregia”, pentru evaluare psihiatrică.

„Fetița este în afara oricărui pericol, dar rămâne internată. Este necesară supravegherea ei cel puțin 24 de ore”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Spitalului „Marie Curie”, dr. Gabriel Smarandache.

Potrivit lui Smarandache, medicii vor decide dacă fetița, care este „singură și speriată”, va fi internată la secția de chirurgie sau la terapie intensivă.

Mama fetiței a fost și ea internată, la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”. „A fost internată pentru evaluare și tratament de urgență. Are antecedente de probleme psihiatrice, la Oradea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvât al spitalului, dr. Rodica Năstase.

Femeia care și-a aruncat copilul, joi, dintr-un taxi cu care se deplasa pe podul Grant din Capitală prezintă tulburări de comportament și este din Oradea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Potrivit surselor citate, copilul – o fetiță în vârstă de un an și jumătate – are escoriații faciale și traumatism cranio-cerebral minor, fiind transportată la Spitalul „Marie Curie”.

Coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița, a declarat că, în momentul sosirii medicilor la fața locului, femeia a luat fetița în brațe, refuzând să o dea echipajului de intervenție. În cele din urmă, copilul a fost preluat de un echipaj al Ambulanței București-Ilfov și transportat la spital.

Femeia le-ar fi spus polițiștilor că portiera taxiului s-a deschis accidental, în timp ce șoferul mașinii susține că femeia a deschis ușa și a aruncat copilul, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Cazul este anchetat de procurori de la Parchetul Capitalei, împreună cu polițiștii judiciariști.

Potrivit taximetristului, mama a deschis intenționat ușa și a aruncat bebelușul, fără a spune nimic, nici înainte, nici după comiterea faptei.

Ancheta în acest caz este realizată de procurori de la Parchetul Capitalei, împreună cu polițiștii judiciariști.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?